Discipol al lui George Enescu și David Oistrah, Ion Voicu (n. 8 octombrie 1923, București - d. 24 februarie 1997) se înscrie printre cei mai reprezentativi muzicieni ai artei interpretative moderne din România.

Născut la București, într-o familie de muzicieni (bunicul său, Nicolae Voicu, fusese violoncelist, iar tatăl său, Ștefan Voicu, a cântat la vioară și contrabas), Ion Voicu a început studiul viorii la vârsta de șase ani. Printre cei care l-au inițiat pe Ion Voicu în arta muzicală s-au aflat Garabet Avakian și Vasile Filip. La vârsta de 14 ani a fost admis la Academia Regală de Muzică din București și a absolvit cursul de șapte ani în doar doi, ca elev al renumitului profesor român George Enacovici.

Debutând pe scena Ateneului Român la 18 ani, Ion Voicu a fost curând remarcat de George Enescu, care, impresionat de talentul său, ii acordă lecții private. După câştigarea premiului "Enescu-Menuhin" în 1946, violonistul pleacă pentru a-și aprofunda studiile mai întâi în Elveţia, apoi în Rusia, la Conservatorul Ceaikovski unde îl are ca profesor un alt mare maestru al viorii, David Oistrah.

În cadrul orchestrei simfonice a Radiodifuziunii Române apoi, ca solist al Filarmonicii "George Enescu", Ion Voicu a susținut sute de concerte în întreaga lume: la Paris, New York, Londra, Roma, Viena, Tokyo sau Berlin. Sunetul viorii sale a putut fi auzit pe cele mai mari scene ale lumii precum: Wigmore Hall, Royal Albert Hall, Royal Festival Hall, Carnegie Hall New York, Teatro all Scala, Salle Pleyel, Palais de Chaillot, Salle Goveau, Musikverein Viena, Teatro Colon din Buenos Aires, Beethoven Hallem Coloni Saal din Leningrad (Sankt Petersburg), Sala Conservatorului din Moscova.

Ion Voicu a colaborat cu mari dirijori - Roberto Benzi, Sir John Barbirolli, Sergiu Comissiona, André Cluytens, Jan Krenz, Vaclav Neuman, John Pritchard, Constantin Silvestri, Antonin Ciolan, Geoge Georgescu, Ionel Perlea etc, și cu orchestre simfonice și filarmonice de renume mondial precum London Symphony Orchestra, Royal Liverpool Philarmony, Gewandhaus Leipzig, Berliner Philharmoniker, Orchestre de la Suisse Romande, Bayerischer Rundfunk Orchester din München, Canadian Radio Symphony Orchestrea, Mozarteum Orchester Salzburg, Tokyo Philharmonic, Filarmonica din Moscova și cu orchestre din Los Angeles, Seattle, Cincinnati etc.

În cei 50 de ani de carieră, ilustrul său nume a fost menționat în numeroase publicații de specialitate, atât în România cât și în străinătate, iar experiența sa artistică a fost valorificată prin prezența sa în calitate de membru în juriile concursurilor J. Thibaud -Paris, P.I. Ceaikovski - Moscova, Bach -Leipzig, Carl Flesch -Londra, Jean Sibelius -Helsinki.

Ion Voicu au fost premiat cu numeroase premii, medalii și distincții străine, printre care Medalia "Eugene Ysaye" și "Medalia de Aur" a Academiei Franceze, al cărui membru a fost. I s-a acordat, în țară, distincția de Cetățean de onoare al Municipiului București și Diploma de Onoare a Ministerului Culturii. Statul român i-a dat maestrului în folosință o vioară "Stradivarius", fabricată în 1702, care a aparținut lui Joseph Joachim.

A lăsat publicului înregistrări memorabile la radio, televiziune precum și numeroase înregistrări editate pe discuri "Electrecord", "Decca" și "Helidor" ce cuprind atât concerte pentru vioară și orchestră, cât și muzică de cameră și piese solistice, din muzica universală și românească.

Ion Voicu a fost timp de 10 ani directorul Filarmonicii "George Enescu" din București; a invitat artiști de renume internațional dintre care îi amintim pe: Elisabeth Schwarzkopf, Sergiu Celibidache, Nikita Magaloff, Herbert von Karajan, Yehudi Menuhin, Christoph Eschenbach, Isaac Stem, Anton Rubinstein.

De asemenea, Ion Voicu a fost fondatorul "Orchestrei de Cameră din București" în anul 1969, cunoscută în toată Europa și prezentă la importante festivaluri internaționale. Activitatea orchestrei a fost legată de personalități marcante ale muzicii precum: Justus Franz, Carlo Zecchi, Jeremy Menuhin, Salvatore Accardo.

Încă din timpul vieții sale este infințată Fundația internațională "Ion Voicu", ce are o importantă contribuție la promovarea tinerelor talente din domeniile artei și culturii, activitatea în cadrul fundației a fost continuată de soția sa, Madeline Voicu și de fiul său, Mădălin Voicu.

Intrând fără îndoială în istoria muzicii naționale și internaționale din a doua jumătate a secolului XX, Ion Voicu rămâne un nume reprezentativ al școlii interpretative românești.