Numele lui Mihail Jora (n. Roman, 2 august 1891; d. București, 10 mai 1971) este printre cele mai importante ale vieții muzicale românești din prima jumătate a secolului XX. Cu o pregătire și gândire muzicală remarcabile, acesta a desfășurat pe lângă compoziție o activitate muzicală plurivalentă, aceea de pianist şi dirijor, membru titular al Academiei Române, profesor și rector al Academiei Regale de Muzică din București (devenit mai apoi Conservatorul Ciprian Porumbescu) şi primul director muzical al Radiodifuziunii Române. Definind profilul unei personalități influente, Mihail Jora s-a remarcat prin ferminate, sinceritate și strictețe, înfruntând, nu o dată, autoritățile politice.

Mihail Jora este cunoscut drept creatorul baletului și liedului românesc și totodată un promotor al acestor genuri în viața artistică autohtonă. Limbajul său compozițional echilibrează folosirea modelelor occidentale cu cea a unui material "românesc", de sorginte folclorică. Muzica sa constituie totodată un îndemn pentru creatorii români și un model pentru noua școală de compoziție în formare.

Mihail Jora s-a născut la Roman, judeţul Neamţ, în data de 2 august 1891, într-o familie cu o deschidere culturală de seamă. A avut parte de o educație muzicală timpurie, începând să studieze pianul la vârsta de 5 ani cu mama sa Elena Jora. În anii ce urmează, Jora frecventează Conservatorul din Iași (1909-1912) şi, în paralel, Facultatea de Drept din Iaşi - devenind licenţiat în drept în anul 1912. A urmat apoi studiile la Conservatorul lui Leipzig (1912-1914), unde i-a avut profesori pe Max Reger la compoziţie, pe Stephan Krehl la armonie şi pe Robert Teichmüller la pian. Max Reger a implantat în tânărul muzician un principiu ce a urmat a-i defini întreaga carieră, acela al adoptării armoniei ca mijloc principal de expresie. Spiritul muzicii germane a rămas o influență pregnantă în compozițiile sale, iar în predare a abordat metoda germană timp de patru decenii, la Conservatorul bucureștean, printre studenții săi numărându-se Paul Constantinescu, Constantin Silvestri, Dinu Lipatti, Pascal Bentoiu, Nicolae Coman, Myriam Marbe și Octavian Nemescu.

După întreruperea studiilor în Germania odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, compozitorul a fost nevoit să se întoarcă în țară și să se înroleze la Școala de ofițeri din București. Între anii 1919-1920, la recomandarea lui George Enescu, Jora și-a definitivat studiile la Paris, cu compozitorul Florent Schmitt.

Odată cu revenirea în țară, Mihail Jora desfăşoară o bogată activitate ca pianist, dirijor de orchestră şi critic muzical. În data de 2 noiembrie 1920, acesta devine membru fondator al Societății Compozitorilor Români, alături de compozitorii A. Alessandrescu, M. Andricu, C. Brăiloiu, N. Caravia, Al. Castaldi, G. Enacovici, D. Cuclin, V. Gheorghiu, D. G. Kiriac, F. Lazăr, C. C. Nottara şi I. N. Otescu. Jora ocupă poziția de vicepreşedinte al acestei instituții până în anul 1949, când societatea devine Uniunea Compozitorilor din R.P.R.

Primul său opus a fost scris în anul 1914, o lucrare de școală pentru voce şi pian, pe text german. Ulterior, însă, muzica sa avea să se îndrepte către valorile tradiţionale româneşti.

Opus 2 este compus în următorul an și aduce un cadru mai lărgit, cel al muzicii orchestrale, dar și primele premise ce promovează sonorități autohtone. Astfel Suita pentru orchestră (în re minor), scrisă în 1915, o lucrare care i-a adus lui Jora Premiul de compoziție "George Enescu", are în scriitură conotaţii folclorice deja evidente.

După întoarcerea în țară în 1920, Jora compune primul său poem simfonic, Poveste indică opus 4, după poezia cu acelaşi nume de Mihai Eminescu, pentru solo de tenor şi orchestră. În anul 1924, compozitorul se remarcă cu o lucrare simfonică, suita orchestrală Privelişti moldoveneşti, opus 5. Frumusețea picturală a plaiurilor natale este descrisă cu măiestrie în acest opus. Umorul şi caricaturalul sunt specifice într-o măsură accentuată unora dintre piesele pentru pian care alcătuiesc ciclul Joujoux pour ma dame, opus 7 (1925), piesei Marche juive pentru orchestră, opus 9, şi primelor două balete ale sale: La piaţă (1928) şi Demoazela Măriuţa (1940).[1] De asemenea, regăsim pe lângă coordonatele stilistice proprii, anumite idei imprumutate de la compozitori consacrați ai muzicii clasice europene, Stravinski, Bartók, Messiaen sau Hindemith.

Mihail Jora a fost deopotrivă interesat și influențat de evenimentele coregrafice prezentate de Serghei Diaghilev sub egida "Baletelor Ruse" și, totodată, intrigat de succesul internațional al baletelor lui Igor Stravinski. Astfel compozitorul român urmează a scrie, între anii 1928 și 1966, primele creații românești de gen, șase la număr: La piață, Demoazela Măriuța, Curtea Veche, Când strugurii se coc, Întoarcerea din adâncuri și Hanul Dulcineea. Doar citind titlurile ne putem da seama de o intenție anume, aceea de a aduce în compoziții un aer jovial și în același timp idilic, ce însuflețește însăși substanța, esența locului, a tradiției românești.

În cazul elementului focloric utilizat cu precădere în creația sa, putem discuta despre o anumită "stilizare a substanței folclorice"[2]. Astfel, citatele directe sunt înlocuite de un "folclor imaginar"[3], ce se apropie în stil și conținut de realitate. Putem spune că există o viziune unificatoare atunci când vine vorba de apelarea la materialul folcloric, o sursă incitantă de inspirație componistică. Se poate observa, cu certitudine, o reprezentare proprie și autentică, aproape o reevaluare a cadrului folcloric în direcția asimilării și reinventării acestuia.

Perspectiva armonică a lui Jora evoluează de la tradiția germană romantică târzie la cea tonal-modală, apelând uneori chiar la un discurs armonic cvasi-atonal. Compozitorul folosește de asemenea citate, aluzii și parodii stilistice.

Creaţia sa cuprinde și lucrări în genul liedului, pe versuri de Tudor Arghezi, George Bacovia, Lucian Blaga, Mariana Dumitrescu şi alţii. Aici compozitorul creează un univers aparte, inspirat din melodicitatea folclorului românesc, unde pianul se desprinde de rolul de acompaniator și devine un personaj important al "poveștii". Cântecele sale (1914-68) explorează elemente din surse stilistice diverse, de la melodia specifică liedului romantic german, la folclorul din mahalale sau sate sau la melosul bizantin. [4]

În paralel cu activitatea componistică, Mihail Jora dirijează, scrie cronici și are o activitate pedagogică prodigioasă. De asemenea, activează ca director de programe la Radiodifuziunea Română (1928-1933), unde consideră prioritară ridicarea nivelului cultural al maselor.

În ultima zi a anului 1947 muzicianul face un gest impresionant. Cu prilejul depunerii jurământului de loialitate al corpului profesoral al Academiei de Muzică din Bucureşti faţă de nou proclamata Republică Populară Română, Jora a cerut păstrarea unui moment de reculegere în memoria Regelui Mihai I, care abdicase în ziua precedentă.[5] Din cauza atitudinii radicale față de regimul comunist, până în anul 1953, lui Jora i se respinge orice drept de a avea acces la viața artistică sau pedagogică, fiind urmărit totodată de Securitate. Într-un final, cedează presiunilor acceptând comanda unui balet în spiritul realismului socialist. Baletul Când strugurii se coc îl readuce pe Jora în viața muzicală, fiind recompensat cu Premiul de Stat (1954) și cu înapoierea postului de la catedra de compoziție a Conservatorului Ciprian Porumbescu. De asemenea, în următorii ani muzicianul are parte de o revenire impresionantă, atribuindu-se titluri de Maestru Emerit al Artei (1955), Profesor Emerit (1962) și Artist al Poporului (1964). Acesta moare în data de 10 mai 1971, ziua regalității în România.[6]

Listă selectivă de lucrări[7]

Balete:

· La piaţă, op.10, 1928

· Demoazela Măriuţa, op.19, 1940

· Curtea veche, op.24, 1948

· Cînd strugurii se coc, op.35, 1958

· Întoarcerea din adâncuri, op.39, 1959

· Hanul Dulcineea, op.51, 1966

Lucrări pentru orchestră:

· Suita, op.2, 1915

· Privelişti moldoveneşti, op.5, 1924

· Simfonia în do major, op.17, 1937

· Burlesca, op.27, 1949

Muzică de cameră și lucrări instrumentale solo:

· Joujoux pour ma dame, suite, op.7, pf, 1925

· Cvartetul de coarde nr.1, op.9, 1926

· Sonata pentru pian, 1942

· Poze şi pozne, opp.25, 41, 48, 1948-63

· Sonata, vn, 1951

· Sonata, va, 1962

· Cvartetul de coarde nr.2, op.52, 1966

Muzică corală:

· Mărire ţie, patria mea, pe versuri de Mariana Dumitrescu, 1959

· Balada, op.37, pentru bariton, cor și orchestră, pe versuri de Mariana Dumitrescu(1968)

Cântece:

· 5 Lieder, op.1, 1913

· Cîntece, pe versuri de O. Goga, A. Maniu, G. Bacovia, opp. 11, 14, 15, 1930-35

· 15 Cântece, pe versuri de Adrian Maniu, G. Bacovia, T. Arghezi, 1937

· 6 Cântece pe versuri de L. Blaga, op.28, 1945, 1961

· 8 Cântece, op.30, pe versuri de Z. Stancu; 5 Cântece, op. 33 pe versuri de M. Eminescu, 1952

Bibliografie Moceanu, Răzvan. 2019. PORTRET: Mihail Jora - creatorul liedului şi al muzicii de balet româneşti, primul director muzical al radioului public. 02 August. Accesat Mai 06, 2021. https://www.radioromaniacultural.ro/portret-mihail-jora-creatorul-liedului-si-al-muzicii-de-balet-romanesti-primul-director-muzical-al-radioului-public/. Popa, Florinela. 2001. Mihail Jora. 20 Ianuarie. Accesat Mai 05, 2021. doi:https://doi.org/10.1093/gmo/9781561592630.article.14479. -. 2009. Mihail Jora, un modern european. București: Editura Muzicală. Sbârcea, George. 1969. "Mihail Jora." București: Editura Muzicală. Vancea, Zeno. 1968. CREATIA MUZICALA ROMANEASCA SEC XIX-XX. Vol. I. II volume. București: Editura Muzicală. Accesat Martie 21, 2021. Voicu-Arnăuțoiu, Ioana Raluca. fără an. Mihail Jora. Accesat Mai 06, 2021. https://www.muzicieni-in-arhive.ro/mihail-jora-ro.php.