Gavriil Musicescu (1847 - 1903) și-a început studiile muzicale în 1860 la Seminarul Teologic din Huși, continuând la Conservatorul din Iași (1864-1866), unde a studiat viola și vioara cu Gustav Wagner, teorie-solfegiu cu Pietro Mezzetti, ansamblu coral cu Gheorghe Burada, armonie cu profesorul Schaltisch și canto cu profesorul Pasquali.

În paralel cu frecventarea cursurilor Conservatorului din Iași, a activat ca bibliotecar și pedagog în cadrul Seminarului din Huși, intrând apoi în Corul Episcopal și în cel al Teatrului Național din Iași. În 1866 devine profesor de muzică al Seminarului din Ismail, unde are ocazia de a cunoaște îndeaproape repertoriul coral bisericesc al clasicilor ruși.

Făcându-se remarcat pentru iscusinţa dirijorală şi serioasele înclinații spre compoziție, a fost trimis de episcopul Melchisedec Ştefănescu, fostul său profesor de muzică bisericească de la Seminarul din Huşi, să se perfecţioneze la Conservatorul din Sankt Petersburg, unde a studiat contrapunct, compoziţie și istoria muzicii cu Iosif H. Hunke (1870-1872). Întors la Iași, obţine, în urma examinării de către o comisie formată din Caudella, Wachmann, Wiest, Flechtenmacher şi Cartu, conducerea catedrei de armonie a Conservatorului, devenind către sfârşitul vieţii directorul acestei instituții (1901 - 1903).

La vârsta de numai 25 de ani, în 1876, obținea postul de dirijor al Corului Mitropolitan din Iași, ansamblu pe care îl va ridica la un nivel necunoscut până atunci, cultivând echilibrul vocilor, omogenitatea și unitatea interpretării: avea să-l dirijeze până la sfârșitul vieții, susţinând concerte în ţară şi peste hotare.

Creaţia corală a fost domeniul în care s-a manifestat în mod plenar: a fost cel dintâi compozitor roman care a introdus în muzica academică folclorul țărănesc; de asemenea, a notat şi armonizat melodii populare, urmărind să păstreze structura modală a acestora, în opoziţie cu practica armonizărilor funcţionale utilizate până la el. O deosebită importanţă a avut iniţiativa sa de a transcrie prin notaţie lineară cântările de strană, însoţite uneori de o măiestrită prelucrare contrapunctică.

Pe lângă muzica corală (Imnele Dumnezeescei Liturghii op.1, Imnele Sfintei Liturghii, pentru cor mixt şi pian, Înnoește-te, Noule Ierusalime pentru cor mixt, 12 Melodii naţionale culese, armonizate şi aranjate pentru cor mixt şi pian (printre care Răsai lună, Stejarul, Nevasta care iubește, Dor, dorule, Stăncuța, Moș bătrân, Congazu, Baba și moșneagul) a compus și opusuri pentru pian: Cântece naționale,culese şi armonizate, Olga-Polca, Melodii armonizate (Văleanca; Vine știuca de la baltă; Moșulică; Corăbiasca; De te-ar prinde neica-n crâng; Răsai lună; Arde-mă, frige-mă!) .

În paralel, dezvoltă o activitate muzicologică susținută, participând la conferințe, publicând recenzii, studii muzicale și articole cu tematică națională în Arhiva și Arta din Iași, ziarele Epoca și Lyra din București. A alcătuit şi publicat patru broşuri didactice, sub titulatura "Curs practic de muzică vocală, pentru uzul școalelor secundare de ambe sexe".

Personalitate marcantă a culturii muzicale româneşti, Gavriil Musicescu este considerat un părinte al muzicii corale naţionale de tip nou, ilustrul muzician promovând melosul popular prin orice modalitate i-a stat la îndemână: prelucrări corale, instrumentale sau pentru vocale, prin conferințele şi publicaţii în presa vremii. Om de aleasă cultură, Musicescu a acordat o importanţă majoră cântecului popular în dezvoltarea culturii muzicale academice naţionale.

Corul academic al Filarmonicii "Moldova" din Iași poartă astăzi numele lui Gavriil Musicescu.