Sergiu Celibidache s-a născut în data de 28 iunie 1912, în orașul Roman, județul Neamț. A crescut în Iași, unde a studiat matematica, filozofia și a descoperit pianul la vârsta de 4 ani. Și-a început studiile la București, apoi le-a continuat la Paris și la Berlin. L-a avut ca profesor de compoziție pe Heinz Tiessen, cel care i-a remarcat potențialul și l-a chemat în Germania. În arta contrapunctului a fost îndrumat de Hugo Distler, a studiat teoria cu Fritz Stein și Kurt Thomas, iar dirijatul cu Walter Gmeindl.  

Mai întâi și-a câștigat existența ca pianist corepetitor, a continuat să se dedice compoziției, dar, în același timp, a uluit prin memoria și aptitudinile dirijorale. A fost dirijor permanent pentru prima dată în anii 1941-1942, la ansamblul de amatori „Orchester Berliner Musikfreunde” („Orchestra prietenilor berlinezi ai muzicii”).

Fiind considerat student de excepție, în cel de-al Doilea Război Mondial i s-a permis continuarea studiilor, ajungând chiar să predea în locul profesorilor chemați pe front. După război, a dirijat Orchestra de Cameră din Berlin în 11 august 1945 și a câștigat un concurs organizat de Orchestra Radio din același oraș. Remarcat de Orchestra Filarmonicii din Berlin, care avea nevoie de un dirijor competent și fără implicații politice, a fost invitat să susțină un concert în 29 august 1945, în urma căruia devine director artistic al orchestrei, colaborare finalizată cu un număr impresionant de 414 concerte.

În 1948 a condus o altă orchestră cu renume, London Philharmonic Orchestra. Tot în acest an, Celibidache a semnat primul și unicul contract de înregistrări cu producătorul Walter Legge. A urmat o perioadă în care a fost căutat în întreaga lume, dirijând pe mari scene din Europa și chiar din America Centrală și de Sud.

În 1952, Wilhelm Furtwängler revine în poziția de dirijor șef al Filarmonicii din Berlin, Celibidache va colabora în continuare cu această orchestră, primind doi ani mai târziu decorația Crucea de Merit a Republicii Federale Germania pentru refacerea orchestrei după război. În 1954, după moartea lui Furtwängler, Orchestra Filarmonicii din Berlin l-a ales succesor pe Herbert von Karajan; Celibidache nu va mai dirija această orchestră în următorii 38 ani.

În 1955, Celibidache primește Premiul Uniunii Criticilor Germani, în 1970, în Danemarca, i se acordă Premiul de muzică Leonie-Sonning, iar în Suedia, este numit Cavaler al Ordinului Vasa în Stockholm.

Între 1965 și 1971 a fost dirijor principal al Orchestrei Radiodifuziunii Suedeze; între 1971 și 1977, dirijor principal al Orchestrei Radiodifuziunii din Stuttgart, între 1973 și 1975, dirijor principal invitat al Orchestrei Naționale a Franței.

În anul 1965 s-a căsătorit cu pictorița pe care o știa din copilăria în România, Ioana Procopie Dumitrescu, iar trei ani mai târziu s-a născut unicul fiu, Serge Ioan.

În 1978 își începe activitatea pedagogică, la Universitatea Johannes-Gutenberg din Mainz, unde este numit profesor onorific. Susține cursuri și în München din 1980, iar în SUA își realizează debutul cu un curs de orchestră, urmat de un concert.

Visul de a înfăptui o orchestră cu renume mondial a fost materializat prin activitatea sa alături de Orchestra Filarmonicii din München, al cărei director muzical a fost între anii 1979 și 1996. În 1982 a realizat primul turneu în Germania, urmat de alte țări europene, orchestra devenind extrem de căutată. De aici până la a concerta alături de Filarmonica din München pe întreg globul, mai era doar un singur pas: săli arhipline și ovații ale publicului, dar și elogii ale presei și criticilor de specialitate. Celibidache a concertat și în România alături de Orchestra Filarmonicii din Munchen, imediat după Revoluția din decembrie 1989.

Celibidache a impresionat prin felul în care a învățat de la maeștrii lui, de la Furtwängler, de la Tiessen. El a schimbat relația dirijor-orchestră, ducând întregul proces de creare al unui concert la un nivel superior. Nu era un iubitor al rutinei, cerea interpreților reevaluări permanente ale prestațiilor anterioare și era recunoscut pentru repetițiile foarte lungi. Influențat de gândirea budistă, în timpul concertului, Celibidache își canaliza energia pentru a crea condițiile necesare unei experiențe transcendentale. De aici se explică și refuzul lui de a i se înregistra prestațiile, considerând că doar în sala de concert muzica poate fi trăită cu adevărat.

Un stil dirijoral aparte și original, evidențiat mai ales prin varietatea tempo-urilor pe care le simțea în funcție de complexitatea unui pasaj, interpretarea sa se distingea prin trăire interioară intensă, prin echilibru și siguranță, prin forța de a transmite și a ghida orchestra către o transformare ce capta întreg publicul.

A abordat toate stilurile, remarcându-se ca un interpret ales al muzicii post-romantice, un dirijor desăvârșit al simfoniilor lui Anton Bruckner, dar și al impresionismului francez.

Unul dintre cei mai mari dirijori ai secolului XX, Sergiu Celibidache, s-a stins din viață la 14 august 1996, la vârsta de 84 de ani, la resedința sa din apropierea Parisului.

În semn de omagiu, a fost numit cetățean de onoare al Iașiului și Doctor Honoris Causa al Academiei de Artă din Iași.