Iosif Viorel Conta (14 septembrie 1924, comuna Bârzava - Arad, 8 noiembrie 2006, București), considerat unul dintre cei mai prestigioși dirijori ai României, al cărui destin s-a identificat cu cel al unei importante instituții autohtone: Orchestra Națională Radio.

Şi-a început studiile muzicale în 1937, la Conservatorul Municipal din Arad, unde, timp de un an, a studiat vioara alături de profesorul Epstein. Începând din 1941, timp de trei ani, şi-a continuat studiile muzicale la Conservatorul din Cluj-Timișoara unde începe și studiul cornului și al trompetei la clasa profesorului Dumitru Cărbunescu. Începând cu anul 1948 continuă alături de profesorul Bruckner la Institutul de Artă din Timișoara unde va frecventa cursurile timp de doi ani. În 1950 devine student al Conservatorului din București (dirijat la clasa lui Constantin Silvestri, teorie-solfegiu cu George Breazul și folclor cu Sabin Drăgoi). În timpul studenţiei este redactor muzical la revista Contemporanul, iar după finalizarea studiilor urmează un an de perfecționare la Londra, unde a avut ocazia să lucreze cu Sir Thomas Beecham.

A debutat la pupitrul Orchestrei Simfonice din Oradea, în 6 octombrie 1954, şi tot în 1954 a condus pentru prima oară Orchestra Naţională Radio, devenind dirijor al ei şi, în acelaşi timp, director-adjunct al Radiodifuziunii (1954 - 1964), apoi - prim- dirijor al aceleiaşi Orchestre Naţionale Radio (1964 - 1988), urmând un angajament în străinătate, ca dirijor al Orchestrei Simfonice de Stat din Izmir - Turcia (1988 - 1992), Iosif Conta impunându-se prin temperamentul incandescent, prin gestica amplă, energică, puțin teatrală, dar riguros controlată.

În paralel a condus ansamblul Periniţa din Bucureşti (1957-1858) și şi-a început activitatea didactică, în calitate de profesor la clasa de orchestră din cadrul Liceului de Muzică nr. 1 din București, continuând-o apoi în cea de lector la catedra de dirijat a Conservatorului bucureştean (1982-1988).

Iosif Conta a colaborat de-a lungul carierei sale cu orchestre de înaltă ținută, aflându-se în aproape 200 de turnee alături de orchestrele simfonice ale Radiodifuziunilor din Moscova, Berlin, Sofia, Praga, Bratislava, Tokyo, Copenhaga, Paris (ORTF), Leipzig, Roma (RAI), Varșovia, etc. A fost unul dintre fondatorii Centrului Internaţional de Studii Muzicale (CISM), a dirijat în cadrul a zeci de festivaluri internaţionale, fiind răsplătit cu numeroase titluri, premii şi distincţii, dintre care amintim: Premiul Discului Puerta del sol sobre agatas ij amatistas- obţinut la Montevideo, în anul 1964 -, titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române, instituit prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, "pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice şi cinematografiei", titlul de membru al Academiei Tiberina din Roma - în 1976, membru al Legion d'Oro de pe lângă UNESCO - în 1981, sau Croix d'Or - Merite et Devouement Français - în 1985.

Iosif Conta a prezentat sub bagheta sa un repertoriu vast, pornind de la lucrări vocal-simfonice și simfonice, până la operă și operetă. Iosif Conta și-a constituit un țel din a promova în concertele sale lucrări în primă audiție, un loc important în interesul său fiind ocupat de repertoriul românesc. Dovadă stau cele peste zece mii de minute de muzică înregistrate sub bagheta sa, jumătate dintre acestea conținând muzică românească (în primă audiție) și cealată jumătate muzică universală realizată în România, (dintre care o mare parte tot în primă audiție); în 1964 a fost cel care a dirijat pentru prima oară în țară poemul simfonic Vox Maris de George Enescu, interpretat de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române.

Desfășurându-și aproape întreaga carieră în studiourile radiofonice, meritul deosebit al activității dirijorului Iosif Conta a constat în promovarea constantă a repertoriului muzicii românești. Unul dintre remarcabilii continuatori ai artei maeştrilor Celibidache, Georgescu şi Silvestri, maestrul Iosif Conta a desfășurat o intensă carieră dirijorală întinsă pe o lungă perioadă de 50 ani.