Cu o activitate artistică desfăşurată de-a lungul a şapte decenii, dirijorul Emanuel Elenescu (1911-2003) a marcat o bună parte din activitatea Orchestrei Radio. După absolvirea studiilor muzicale la Conservatorul din Iaşi (1928-1933), unde i-a avut profesori pe Antonin Ciolan (dirijat orchestră şi cor), Carol Nosek (teorie-solfegiu), Ion Vasilescu (fagot), Constantin Georgescu (armonie, contrapunct, istoria muzicii), Ilie Ionescu-Sibianu (pian) şi Ion Ghiga (muzică de cameră, citire de partituri), tânărul Emanuel Elenescu s-a angajat la recent înfiinţatul ansamblu al Radiodifuziunii Române, condus la acea vreme de Mihail Jora.

În timpul petrecut la Radiodifuziune, Elenescu a ocupat posturile de fagotist (1933-1938 şi 1947-1950), dirijor al Corului Radio (1950-1952) şi dirijor al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii Române. Între 1938 şi 1947 a fost profesor de fagot şi oboi la Conservatorul din Iaşi, reluând apoi activitatea didactică la Liceul de Muzică nr. 1 din Bucureşti (1950-1954), unde a predat armonie şi orchestraţie.

Ca fagotist, Elenescu a evoluat sub bagheta unor dirijori ca George Enescu, Ionel Perlea, Theodor Rogalski, Jean Bobescu sau George Georgescu, prietenia cu cel din urmă apropiindu-l de pupitrul dirijoral. Cu prilejul Jocurilor Olimpice din 1936, s-a ocupat de partea muzicală alături de compozitorul Richard Strauss. Debutul dirijoral din 1938, la pupitrul Orchestrei Radio, a anunţat o carieră îndelungată, de peste 30 de ani, alături de acest ansamblu. A susţinut turnee în Iugoslavia (1938, 1961), Italia (1938, 1970, 1972, 1975), Bulgaria (1960, 1965, 1973), URSS (1962, 1968, 1969, 1976), Ungaria (1964, 1966, 1968), Cehoslovacia (1964, 1974), Polonia (1965), Belgia (1965), RDG (1968), RFG (1968, 1971, 1976), Cuba (1968, 1974), Franţa (1970, 1972, 1976), Spania (1976), Venezuela (1978). Repertoriul variat al dirijorului român a cuprins atât lucrări ale compozitorilor străini (Hector Berlioz, Johannes Brahms, Ottorino Respighi, Ernest Chausson, Igor Stravinski, Zoltán Kodály), cât cele autohtone (George Enescu, Mihail Jora, Mihail Andricu, Dimitrie Cuclin, Pascal Bentoiu), înregistrând peste 5000 de minute de muzică pe benzi şi discuri.

De asemenea, în prima parte a carierei, Emanuel Elenescu s-a manifestat şi în creaţie, mărturie rămânând lucrările simfonice (Variaţiuni simfonice pe o temă haiducească, 1935; Rapsodie română pentru vioară şi orchestră, 1937; Uvertură festivă pentru orchestră mare, 1952; Burlescă pestru pian şi orchestră, 1956), corale (Liturgia pentru cor mixt pentru 8 voci, 1936; Patru coruri populare pentru cor mixt, pe versuri populare, 1935; Taci pentru cor mixt, pe versuri populare; Pârâiaş cu apă lină pentru cor bărbătesc cu solo, pe versuri populare; Baraboiul pentru cor mixt, pe versuri populare) şi cele Patru cântece pentru voce şi pian (1939). Ca recunoaştere a activităţii sale artistice, Elenescu a fost distins cu Menţiunea I (1937) şi Premiul III de compoziţie George Enescu (1938), Ordinul Muncii, clasa a III-a (1954), titlul de Artist Emerit (1957), Ordinul Muncii, clasa a II-a (1968), Medalia de Aur a Societăţii Academice din Paris (1990) şi Ordinul naţional "Steaua României în Grad de Cavaler" (2001).

Un dirijor apreciat şi pentru atmosfera plăcută creată la repetiţii, Emanuel Elenescu rămâne unul dintre cei mai importanţi şefi de orchestră români din a doua jumătate a secolului XX, datorită stilului personal şi culturii sale, ce au determinat interpretări aflate în strânsă legătură cu spiritul partiturilor abordate.