Compozitori Înapoi
Dimitrie Cuclin
"Scriu numele lui Dimitrie Cuclin ca și cum aș scrie numele lui Vasile Pârvan, al lui Constantin Brâncuși, al lui Nicolae Iorga, al lui Lucian Blaga, al oricǎruia dintre cǎrturarii și creatorii în ființa cǎrora geniul nostru s-a afirmat în mod hotǎrât și cu cea mai mare strǎlucire". (Geo Bogza)
Dimitrie Cuclin a fost unul dintre cei mai importanți compozitori români din secolul XX, cu o operă impozantǎ, violinist în tinerețe și muzicolog cu largi deschideri; de asemenea, a fost un reputat profesor, filosof, scriitor și folclorist. S-a născut în 24 martie 1885, la Galați în familia unui profesor de muzicǎ, ce i-a oferit primele noțiuni teoretice.
În anul 1903, s-a înscris la Conservatorul din București, unde a studiat cu Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct, fugǎ și compoziție), Dumitru Georgescu Kiriac (teorie-solfegiu), Robert Klenk (vioarǎ) Dimitrie Dinicu (muzicǎ de camerǎ). Datoritǎ bursei oferitǎ de ministrul Spiru Haret, Dimitrie Cuclin se specializeazǎ în compoziție cu Charles Marie Widor la Conservatorul Național de Muzicǎ din Paris (1907). Ȋntre 1908 - 1914 a studiat compoziția la Schola Cantorum din Paris cu Vincent d`Indy și August Sérieux.
După ce se întoarce în țară, odată cu izbucnirea primului război mondial, s-a refugiat la Iași, unde cântă în mai multe rânduri într-o orchestră condusă de George Enescu. Din 1919 începe o bogatǎ activitate pedagogicǎ la Conservatorul din București unde predǎ istoria muzicii și esteticǎ muzicalǎ (1919 - 1922), contrapunct, fugǎ, forme muzicale și esteticǎ (1930 - 1939), armonie, contrapunct și compoziție (1939 - 1948). Ȋntre 1924 și 1930 este profesor de vioarǎ la City Conservatory of Music și la Brooklin College of Music din New York. Aici susține concerte cu lucrări din literatura clasică a viorii, mult apreciate în Musical Courier, revista care i-a recunoscut și valoarea esteticii muzicale.
În 1950, este arestat, după o audiție la Biblioteca Legației Engleze, cu Missa în si minor de Bach; este trimis la muncă forțată, pe șantierul deschis pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră, folosit de autoritățile comuniste pentru exterminarea dizidenților anti-comuniști. Va fi reabilitat în anii 1954-1955, când i se tipărește Simfonia a IX-a în do diez minor (pe teme populare românești) și primește Ordinul Muncii clasa I. Este și laureat al Premiului de Stat pentru Simfonia a XIV-a în mi minor, care îi este și ea achiziționată, respectiv tipărită ceva mai târziu.
În ultimele sale decenii de viață, compozitorul a fost cântat destul de puțin, dar a ținut conferințe la Sala Dalles și la Casa Oamenilor de Științǎ a Academiei, a publicat poezii și a oferit multe interviuri. Dimitrie Cuclin s-a stins din viațǎ pe 7 februarie 1978, la venerabila vârstǎ de 93 de ani.
Dimitrie Cuclin se distinge prin numǎrul mare de lucrǎri: 20 de simfonii, unele de proporții foarte mari, dintre care a V-a, a X-a și a XIII-a sunt pentru cor și orchestră; a scris 3 concerte dedicate pianului, clarinetului și viorii, 3 cvartete de coarde, sonate pentru diferite instrumente, suite simfonice și camerale, multǎ muzicǎ vocal - simfonicǎ - de inspirație religioasǎ și laicǎ, coruri, la care se adaugǎ și 6 opere: Soria, Ad majorem feminae gloriam, Traian și Dochia, Agamemnon, Bellerophon și Meleagridele, ca și un balet, intitulat Tragedie în pădure.
Dintre lucrǎrile sale despre muzicǎ se remarcǎ studiul Ființa creatoare în compoziția muzicalǎ și Tratat de esteticǎ muzicalǎ. De asemenea, Cuclin a fost și autor de manuale și tratate de teorie muzicală: Tratat de forme muzicale: Pentru uzul învățământului academic și secundar, Manual de muzică pentru clasele I-V, Tratat elementar de muzică, pentru clasele I-VIII ale Școalelor Secundare. A publicat cinci monografii teoretice muzicale dintr-un ciclu proiectat de patruzeci.
Cuclin a scris în multe limbi, în română, engleză și franceză. Opera sa literară cuprinde piese de teatru, poezii și librete muzicale. Dintre publicații, pot fi menționate: Destinée mystique. Poésies diverses, Poems, Doine și sonete, Sofonisba, tragedie într-un prolog și trei acte în versuri.