Una dintre personalitățile românești de vârf ale secolului XX este Constantin Brăiloiu, etnomuzicolog, compozitor, critic muzical, sociolog, profesor, considerat de Bela Bartok "cel mai remarcabil cunoscǎtor al folclorului românesc și unul dintre cei mai buni folcloriști ai Europei". S-a născut pe 23 august 1893 la București. Studiazǎ muzica începând de la vârsta de 8 ani la Viena, Vevey și Lausanne (1901 - 1912) și apoi la Paris (1912 -1914), unde îl are profesor de compoziție pe André Gédalge. "Din timpul șederii sale la Viena, își amintește de întâlnirile cu Mahler; în 1910 leagǎ prietenie cu Ernest Ansermet, iar la Paris este coleg cu Darius Milhaud și cu Arthur Honegger; acolo îl întâlnește adeseori pe Ravel, a cǎrui prietenie cu D.G. Kiriac este binecunoscutǎ." (Emilia Comișel, în "Constantin Brǎiloiu" - Studii de muzicologie, 1965)

Reîntors în țarǎ, activeazǎ pe mai multe planuri: în 1920 participǎ la fondarea Societǎții Compozitorilor din România împreunǎ cu George Enescu, Dumitru Georgescu Kiriac, Ion Nonna Otescu, Mihail Jora etc; în cadrul acestei societǎți, Constantin Brǎiloiu este secretar general pânǎ în 1944 și în 1928 înființeazǎ Arhiva de Folclor. Ȋn perioada 1921 - 1944 desfǎșoarǎ o redutabilǎ activitate didacticǎ la Conservatorul din București, unde predǎ istoria muzicii și înființeazǎ clasa de folclor. Ȋn paralel, înființeazǎ Academia de Muzicǎ Religioasǎ în cadrul Patriarhiei Române, unde predǎ istoria muzicii și folclor între 1929 - 1935, îndeplinind și funcția de rector. Duce o amplǎ activitate de etnomuzicolog, stabilind criterii științifice de organizare a materialului sonor în funcție de gen și regiune, elaborând metode de cercetare, conferențiazǎ la radio (București, Luxemburg, Praga etc), la Universitatea din București, la Institutul Francez din Atena etc; în țarǎ publicǎ culegeri și studii despre folclor: 30 de cântece populare (1928), Colinde și cântece de stea (1931), Cântece bǎtrânești din Oltenia, Muntenia, Moldova și Bucovina (1932), "Ale mortului" din Gorj (1936), Bocete din Oaș (1938). De asemenea semneazǎ articole în importante enciclopedii franceze și germane.

Ȋn 1944 fondeazǎ la Geneva "Arhivele Internaționale de Muzicǎ Popularǎ", institut pe care-l conduce pânǎ în 1958; în paralel este, din 1948, conferențiar la Centrul Internațional de Cercetare Științificǎ de la Muzeul Omului și la Institutul de Muzicologie a Universitǎții din Paris. Deși studiile de folclor îi acapareazǎ aproape tot timpul, Constantin Brǎiloiu abordeazǎ probleme de istoria muzicii în Pentatonismes chez Debussy (1956) și Școlile naționale. Ȋn istoria folcloristicii mondiale, cele trei studii ale sale despre ritmica muzicii populare sunt fundamentale: Giusto-silabic, Aksak și Ritmul copiilor. Se stinge din viațǎ la Geneva, în 20 decembrie 1958.

Primele compoziții ale lui Constantin Brǎiloiu dateazǎ din timpul studiilor: Carillons des abeilles, piese pentru pian pentru copii (Lausanne, 1911), Trois danses pentru pian (Lausanne, 1913), Trois poémes arabes pentru voce, pian, vioarǎ și violoncel (Paris,1913), Cinque rondes á dancer au soleil pentru pian (Paris,1913), Amour d`Acis le berger. Ariettes printaniéres, pentru pian (Paris 1913). Pasiunea pentru poezie se concretizeazǎ și în lucrǎrile de mai târziu, multe lieduri compuse pe versuri de Francois Carco, Henry Spiess, Jean Moréas, Charles d`Orléans, ca și cântece inspirate din folclor. Ȋn preajma primului rǎzboi mondial compune Cinci cântece de Crǎciun (titlu modificat sub regimul comunist în Cinci cântece de leagǎn) pentru care Constantin Brǎiloiu a fost distins cu Premiul "Robert Cremer" (București, 1933) și despre care Tudor Ciortea afirma cǎ "este o capodoperǎ șlefuitǎ cu migala unui meșter pietrar".