Compozitori Înapoi

Ciprian Porumbescu

Ciprian Porumbescu (n. 14 octombrie 1853, Șipotele Sucevei, Imperiul Austriac - d. 6 iunie 1883, Stupca, Austro-Ungaria) s-a detașat drept unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați compozitori români ai secolului XIX, atât datorită talentului său excepțional, cât și faptului că este creatorul primei operete românești, Crai Nou.

S-a născut la 14 octombrie 1853 în satul Șipotele Sucevei, Bucovina, într-o casă modestă de la țară, fiind fiul preotului Iraclie Golembiovsk. Numele de familie al părintelui Iraclie avea consonanțe poloneze, însă nu era numele său originar. Era traducerea, sub presiunea autorităților, a adevăratului nume, Porumb sau Porumbescu, așa cum l-ar fi avut de la părinții Tănase și Varvara. A revenit la numele Porumbescu în 1881 și, odată cu el, și fiul său, Ciprian.

Primele îndrumări muzicale le primește în familie, de la tatăl său, de la lăutarii din sat și de la Simona Mayer, profesor la Școala Poporală din satul vecin, Ilisești. La vârsta de șase ani, Ciprian Porumbescu a primit lecții sub îndrumarea pianistului și profesorului armean Carol Mikuli, discipol al lui Frederic Chopin. Mikuli fusese găzduit de tatăl Iraclie câteva veri la rând în casa familiei Golembiovsk (1859-1864) cu scopul de a aduna cântece populare din Bucovina. Ciprian a început însă studiul sistematic al muzicii la Gimnaziul Superior din Suceava (1863-1873) unde a studiat pianul, orga, vioara, teoria muzicii, cor și armonie.

În anul 1873, după absolvirea gimnaziului, Ciprian Porumbescu pleacă la Cernăuți unde se înscrie la Seminarul Teologic" unde are prilejul de a aprofunda studiul muzicii, primind lecții de armonie, cor, compoziție și dirijat de la profesorul și compozitorul Isidor Vocobchievici. În paralel cu studiile teologice și muzicale acesta a urmat cursuri în cadrul Facultății de Filosofie din Cernăuți.

În anul 1875, la Cernăuți, compozitorul se implică în fondarea unei organizații cu orientare naționalistă și patriotică, "Societatea Arboroasa". Porumbescu îi compune imnul și, în ultimul an de seminar, devine președintele societății. Acesta promovează ideea emancipării naționale prin organizarea unor conferințe culturale și artistice, prin contactarea și prin conlucrarea cu alte organizații similare din Moldova, Țara Românească, Ardeal, Budapesta, Viena, München dar, mai ales, prin spectacole la care prezintă compoziții proprii cu un intens conținut patriotic.

Cu ocazia unei burse, muzicianul își continuă studiile la "Konservatorium fur Musik" din Viena, unde studiază armonie cu Anton Bruckner și primește noțiuni de muzică corală de la Franz Krenn. Tot aici a luat lecții particulare de teoria muzicii, cu compozitorul Eusebius Mandyczewski. Acesta activează tot în paralel ca dirijor al corului Societății Studențești "România Jună". De asemenea, tot la Viena, în anul 1880, Ciprian Porumbescu publică douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în "Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români" ("Cântecul gintei latine", "Cântecul tricolorului", "Imnul unirii - Pe-al nostru steag"), prima lucrare de acest gen din literatura muzicală românească.

Între anii 1881 și 1883, Porumbescu este profesor de muzică la Gimnaziul Românesc din Brașov și dirijor al corului de la Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului.

La 11 martie 1882, are loc, în sala de festivități a Gimnaziul Românesc din Brașov, premiera primei operete din literatura muzicală românești - opereta în două acte, Crai nou, pe muzica lui Ciprian Porumbescu și versurile lui Vasile Alecsandri. Spectacolul cunoaște un succes fulminant, astfel încât sunt programate alte două reprezentații, pe 12 și 23 martie, în același an, la Brașov și o alta la Oravița. Ciprian Porumbescu se stinge din viață în casa de la Stupca, pe data de 6 iunie 1883, la 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză.

Ciprian Porumbescu este fără îndoială un reprezentant de renume al muzicii românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea, atât datorită multilateralei sale activități muzicale: compozitor, dirijor, violonist, pianist și pedagog, dar și datorită moștenirii sale componistice, de peste 200 de opusuri, în toate genurile muzicale.

Creația muzicală

A. Muzică pentru voce și pian

· "A căzut o stea lină", duet pentru sopran și alto, tipărit în ed. familiei, Leipziq

· "Bate fierul pân-ce-i cald", cuplet satiric, versuri Ciprian Porumbescu

· "Boala mea", versuri de D. Petrino

· "Că-i domn cu guler și cu frac", cuplet satiric, versuri Ciprian Porumbescu

· "Cît te-am iubit", voce solo, versuri Matilda Cugler Poni, tipărit în colecția muzicală "Făt-Frumos", nr. 4, Cernăuți 1936

· "Dedicațiune", versuri de V. Vumvac

· "Du bist wie eine blume" ("O rază veștejită") op 30, versuri de H. Heine, ed. Magazinul "Doina", București, tip. "Cartea Romînească", 3 pag.

· "Fata popii", horă pentru voce și pian, versuri de D. Bohntineanu, pliblicată în Ed. Familiei, Leipziq, republicată în volumul "Ciprian Porumbescu - Opere alese", ESPLA, București, 1954, pag. 112

· "Frühling im herbste", versuri în limba germană de Joh. Sperling, manuscris copie

· "Frunză verde mărgărit", versuri populare, tipărit în Ed. Familiei, Leipziq, 1897

· "Hofmnaren-Lied", versuri în limba germană de Adolf Born, manuscris copie

· "Icg liebte dich", versuri în limba germană de German Lingg, timpărit în colecția muzicală "Făt-Frumos", Cernăuți, 1943

· "Imn de urare", pentru sopran și tenpr cu acompaniament de pian, tipărit de ed. Familiei, Leipziq, 1897

· "La lună", versuri de N. Gane, publicat în colecția muzicală "Făt-Frumos", Cernăuți, 1943

· "Lăsați-mă să cânt", versuri de Matilda Cugler Poni, publicat în ed. Reuniunii de cântare "Ciprian Porumnescu" din Suceava, republicat în volumul Ciprian Porumbescu - Opere alese", ESPLA, București, 1954, pag. 108

· "Mii de mii de stele"

· "Nocturne", versuri în limba gemrană, tipărit în colecția Societății muzicale "Armonia", Cernăuți, 1943, retipărit în volumul Ciprian Porumbescu - Opere alese", ESPLA, București, 1954, pag 117

· "Odă la vin", versuri de S. G. Virgolici (din odele lui Anacreon)

· "O dorință", op.1, tipărită la Cernăuți

· "O frage nicht", versuri în limba germană de Robert Prutz

· "Resignation", versuri în limba germană de Ciprian Porumbescu, publicat în ed. Reuniunii de cântare "Ciprian Porumnescu" din Suceava

· "Suspinul prizonierului"

· "Te-ai dus iubite", versuri din recista "Convorbiri Literare"

B. Muzica corală laică

1. Coruri la unison

· "Avacreon cîntă să bem", textul de C. Porumbescu, publicat în "Colecția de cântece sociale pentru studenții români", Viena, 1880, ed. Proprie, tip. J. Vernay, pag. 26

· "Bericică cristalină", ibidem, pag. 20

· "Cântecul gintei latine", textul de Vasile Alecsandri, ibidem, pag. 5

· "Cântecul tricolorului", textul de C. Porumbescu, ibidem, pag. 8

· "Dragoș Vodă cel vestit", textul de C. Porumbescu, ibidem, pag. 29

· "Frați la masa asta întinsă", ibidem, pag. 21

· "Gaudeamus igitur", textul în limba latină, ibidem, pag. 12

· "Hai să ciocnim", versuri de T. V. Ștefanelli, ibidem, pag, 18

· "Hora", textul de C. Porumbescu, ibidem, pag. 11

· "Cântecul margaretei", versuri de V. Alecsandri, publicat în ed. de cântare "Ciprian Porumbescu" din Suceaca, 1911, republicat în volumul Ciprian Porumbescu - Opere alese", ESPLA, București, 1954, pag. 32

· "Cât-îi țara românească" cu acompaniament de pian, versuri traduse și în limba germană, tip. În ed. Reuniunii de cântare "C. Porumbescu" din Suceava, 1911

· "Frunză verde foi de nalbă", versuri populare, publicat în ed. de cântare "Ciprian Porumbescu" din Suceaca, 1911, republicat în volumul Ciprian Porumbescu - Opere alese", ESPLA, București, 1954, pag. 29

· "Frunză verde mărgărit", publicat în ed. de cântare "Ciprian Porumbescu" din Suceaca, 1911, republicat în volumul Ciprian Porumbescu - Opere alese", ESPLA, București, 1954, pag. 56

· "Noapte de primăvară", versuri traduse și în limba germană de C. Porumbescu, pentru 3 voci cu acompaniament de vioară și pian, publicat în ed. de cântare "Ciprian Porumbescu" din Suceaca, 1911, republicat sub forma de cor mixt cu acompaniament de vioară și pian în volumul Ciprian Porumbescu - Opere alese", ESPLA, București, 1954, pag. 59

· "Odă ostașilor români", versuri de V. Alecsandri, tip. în ed. Reuniunii de cântare "C. Porumbescu" din Suceava, 1911

· "Serenada" (Dormi ușor), publicat în ed. de cântare "Ciprian Porumbescu" din Suceaca, 1911, republicat sub forma de cor mixt cu acompaniament de vioară și pian în volumul Ciprian Porumbescu - Opere alese", ESPLA, București, 1954, pag. 39

C. Muzică religioasă

1. Coruri bărbăteșt

· "Adusu-mi-ai aminte", tip. la Cluj, 1933, litografia Schildkraut

· "Cade-se cu adevărat", ibidem

· "Cântările Sf. Liturghii"( Do major)

· "Candacul Maicii Domnului", tip. în colecția muzicală "Făt-Frumos", nr. 3, Suceava, 1933

· "Cristos au înviat", publicat în ed. Societății muzicalo-dramatice "C. Porumbescu" din Suceava, Cernăuți, 1940

· "Hristos a înviat", ibidem

· "Lăudați pre Domnul", tip. la Cluj, 1933, litografia Schildkraut

· "Proceasna de Paști", publicat în ed. Societății muzicalo-dramatice "C. Porumbescu" din Suceava, Cernăuți, 1940

· "Tatăl nostru", tip. la Cluj, 1933, litografia Schildkraut

2. Coruri mixte

· "Acsion la Rusali", (Bucură-te Maică), tip. în colecția muzicală "Făt-Frumos", nr. 2, Suceava, 1933

· "Acsion la Duminica Floriilor", manuscris original, Bliblioteca Universitară Cluj

· "Antifon pentru Vinerea Paștilor", manuscris original, Bliblioteca Universitară Cluj

· "Ca pre Împăratul"

· "Heruvic" (Acum puterile cerești)

· "Hristos au înviat" (triumfal), tip. în ed. Societății muzicalo-dramatice "C. Porumbescu" din Suceava, Cernăuți, 1940

· "Hristos au înviat" (solemn), ibidem

· "În mormând viață", manuscris original, Bliblioteca Universitară Cluj

· "Irmosul învierii"

· "Pre Tatăl"

· "Priceasna de Paști" (Cu trupul lui Hristos), tip. în ed. Societății muzicalo-dramatice "C. Porumbescu" din Suceava, Cernăuți, 1940

· "Psalm" (Dumnezeu este Domnul), tip. în colecția muzicală "Făt-Frumos", nr. 2, Suceava, 1933

· "Sfinte Dumnezseule"

D. Muzică înstrumentală

1. Pian

· "Adio, cugetă la mine!", vals

· "Basme iașiene", op. 19, ed. familiei, Leipzig, 1897

· "Bătrâneasca", horă linp, tip. în Ed. Reuniunii de cântare "C. Porumbescu" din Suceava, 1911

· "Camelii", op. 5, vals, tip. în ed. Societății "România Jună", Viena, 1880

· "Cântecul ciobanului", vals

· "Coloane române", op. 7, cadrul pe motive populare, tip. în ed. Librăriei române I. E. Țiereanu, Oravița, 1880

· "Copilul pe mormântul tatălui său", arie națională

· "Cocoana Chirița", horă

· "En minuature", polca schneli

· "Fantome". tip. în București, ed. C. Gebauer

· Fără titlu, vals

· "Fluturaș de noapte", polca- française

· "Galgenhumor", vals

· "Gavote de concert"

· "Hora Brașovului", publicată în ed. Librăriei N. Ciurcu, Brașov, 1882, republicată în ed. Reuniunii de cântare "C. Porumbescu" din Suceava, Cernăuți, 1938, republicată în volumul "Ciprian Porumbescu-Opere alese", ediție critică de V. Cosma, ESPLA, București 1954, pag. 135

· "Hora de la Stupca"

· "Hora detrunchiaților". tip. în ed. Reuniunii de cântare "C. Porumbescu" din suceava, 1911

· "Hora de salon", tip. în ed. familiei, Leipziq

· "Hora Prahovei", tip. în ed. familiei, Leipziq, 1897

· "Hora 1", publicată în ed. Societății muzicalo-dramatice "C. Porumbescu" din Suceava, Cernăuți, 1940

· "Hora 3", ibidem

· "Ilenuța", polca-française

· "Joc de nuntă", cadril pe motive populare

· "Kleeblättchen", polca-française

· "Lina Carolina", horă

· "Mariorica", horă, tip. în revista "Musa Română", Blaj, 1888

· "Nalba", polca-française

· "Ochi albaști", polca-française

· "O dimineață pe Tîmpa", publicată în volumul "C. Porumbescu-Opere alese", ediție critică de V. Cosma, ESPLA, București, 1954, pag. 141

· "O horă națională română", op. 2, tip. la Cernăuți

· "O seară la stână", idilă, tip. în ed. familiei, Leipziq

· "Pe căi străine", cadril

· "Pe căile stupcei", polcă-mazurcă, tip. în ed. familiei, Leipziq, 1897, Litografia F. M. Geidel

· "Peneș curcanul", horă de salon, tip. în ed. Reuniunii de cântare "C. Porumbescu" din Suceava, 1911

· "Pe unde azurii", polca mazurcă

· "Plevna", polca-française

· "Potpuriu de Cântece Naționale", tip. în ed. Reuniunii de cântare "C. Porumbescu" din Suceava, 1911

· "Potpuriu din opereta Crai-nou", op. 10, tip. la Viena, retipărit în ed. Magazinului "Doina", București

· "Rapsodia română", publicată în volumul "C. Porumbescu-Opere alese", ediție critică de V. Cosma, ESPLA, București, 1954, pag. 125

· "Reine Elisabeth", gavotă, tip. în Ed. Gebauer, București

· "Souvenir de Brașov", vals

· "Souvenir de nervi", op. 17, nocturnă, tip. în ed. familiei

2. Muzică simfonică

· "Paraphrase sur un thème roumaine", 1882, piesă pentru orchestră

3. Muzică de cameră

· "Cvintet de coarde cu flaut", 1875

· "Cvintet de coarde", 1875

4. Muzică de teatru

· "Cisla", 1876, scenă muzicală comică pentru cor bărbătescu (cu sau fără acompaniament), versuri de C. Porumbescu

· "Candidatul Linte sau Rigorosul teologic", 1877, comedie în două șcene, cu uvertură și un final, pentru două coruri, soliști și pian, libretul de C. Porumbescu, în: Opere alese de C. Porumbescu,

· "Crai nou", 1882, operetă în acte, libretul de Vasile Alecsandri, în: Opere alese de C. Porumbescu, editura critică de Viorel Cosma, București, edit. Didactică, 1958


Luiza Han - anul III, Muzicologie