Alfred Alessandrescu (1893-1959) a fost absolvent al Conservatorului din București, cu studii de perfecționare la Schola Cantorum din Paris, compozitor, dirijor al Filarmonicii bucureștene (1926-1940), al Operei Române (1921-1959) și al Orchestrei Radio (1933-1959), pianist, critic muzical, profesor (de teorie și solfegiu, 1932-1934 și de armonie-contrapunct, 1938-1939) la Conservatorul din București și director muzical al Radiodifuziunii române (1933-38, 1945-46). A fost corespondent muzical al unor reviste din Paris (Musica, Comoedia, Le Menestrel), Torino (Il Pianoforte), New York (The Musical Courier), Londra (The Chesterian), semnând și cronica evenimentelor muzicale din București (V. Cosma semnalează nu mai puțin de 12 publicații cu care a colaborat la București, cărora li se adaugă alte două ziare de limbă franceză pentru care a fost cronicar permanent). Stilul general al comentariilor sale a impresionat prin eleganțǎ, claritate, rigoare. A contribuit cu articole la volumele Muzica românească de astăzi (P. Nițulescu, 1938), 25 de ani de muzică românească (I. Dumitrescu, 1945). Acestor cronici și articole li s-au adăugat numeroase concerte-lecții, conferințe și emisiuni radiofonice. Lucrările sale de muzicologie (Scrieri despre George Enescu, 1958; Scrieri alese, 1977) au adus analize pertinente și până atunci inedite cu privire la opera marelui Enescu; o altă latură remarcabilă a activității lui A. Alessandrescu o reprezintă traducerea de librete (Don Giovanni de Mozart, Aurul Rinului și Parsifal de Wagner, Thaïs de J. Massenet).

Alfred Alessandrescu a întreprins turnee ca dirijor (Franța, 1924, 1937, 1957; Germania, 1937) și pianist de muzică de cameră. În aceste două ipostaze, a colaborat cu George Enescu, Jacques Thibaud, Arthur Rubinstein, Claudio Arrau, Sviatoslav Richter și mulți alții. Activitatea sa, cu vizibilitate internaționalǎ, a fost încununată cu premii și distincții de prestigiu: Premiul I de compoziție George Enescu (1916); Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, cls I, (1940); Cavaler al Legiunii de Onoare franceze (1930); Ordinul Meritul Cultural, cls I (1940), titlul de Maestru Emerit al Artei (1954).

Profesia de dirijor (operă și muzică simfonică), de pianist și critic muzical l-a acaparat atât de mult, încât la maturitate abandoneazǎ compoziția. Prima sa lucrare, Amurg de toamnă, a scris-o la 17 ani (1910) cu siguranța unui maestru; este "una dintre puținele piese românești menținute până azi în repertoriul național și universal” (Viorel Cosma). Celelalte lucrǎri le-a compus în timpul studiilor, pânǎ la intrarea României în primul rǎzboi mondial: poemul simfonic Didona (1911), Fantezia română pentru orchestră mare (1913), poemul simfonic Acteon (1915) considerat o culme a întregii sale creații. Ȋn genul cameral a scris Vals lent pentru pian (1910), Adagio pentru douǎ viori și pian (1916), ca și mai multe lieduri pe versuri de Elena Vǎcǎrescu, Alfred de Musset, Tristan Klingsor; sunt lieduri de "facturǎ romanticǎ ce trǎiesc printr-o melodie generoasǎ, delicatǎ” (Viorel Cosma). Mai târziu realizeazǎ „orchestrații tardive ale unor lucrări ocazionale”.

Personalitatea sa artistică a stimulat viața muzicală românească timp de câteva decenii, iar activitatea sa de promovare a creației autohtone (a dirijat numeroase prime audiții de muzică românească), munca și colaborarea sa în cadrul Operei, Filarmonicii bucureștene și a Radiodifuziunii Române, precum și a Uniunii Compozitorilor, îl afirmă în istoria muzicii românești a secolului XX ca pe unul dintre muzicienii marcanți ai școlii românești moderne de muzică.

Studioul T8 de concerte și înregistrări Radio România poartă numele dirijorului și compozitorului Alfred Alessandrescu.